Bronz de toamna

Lenevea sub soare verdeața asta toatǎ
şi-mpraştia arome d-aici pânǎ la poartǎ.
lenevea acolo şi-al meu suflet rǎtǎcit,
lenevea de ceasuri bune pânǎ a amorțit.

Ademenit de luminǎ, stǎ sub razele fierbinți
sperând cǎ se va topi ghețarul plin de suferinți,
dar niciun firişor de fisurǎ nu se zǎreşte,
cǎci nicio firimiturǎ de scânteie nu mocneşte.
Ştii, ți-ar fi mult chiar uşor cǎtre soare sǎ zbori,
dar nici aripi n-ai, nici vise, eşti doar un decor.

Ți se pare cǎ eşti în mijlocul furtunii,
cǎ te înghite pustiul amǎrǎciunii?
Eu vǎd doar curcubee, flori şi zburǎtoare
şi-o gâlmǎ de noroi bronzându-se la soare…






   

Memento vivere

                         

 

                                                     















De multe ori stând la fereastrǎ
Incep sǎ ciugulesc fericire
Privind o lume prea contrastǎ
Şi bǎlǎcindu-mǎ in amintire.

Caut sǎ mǎ cuibǎresc în vid
Unde sǎ alchimizez cu gândul,
Acest neajuns demonic si fervid
Intr-un balsam sǎ-mi clǎtesc sufletul.

Şi mǎ trezesc frunzǎrind o carte
Unde gǎsesc cartografiat trecutul,
Savurez si mângâi blând ţesutul
Şi nu mǎ grǎbesc cǎci e departe…
al meu prezent doarme pe coate
şi sǎ sǎ mai certe nu poate.

Tânjesc dupa minciuni aleatorii,
Mi-au dispǎrut pe rand admiratorii
Şi stranie senzaţie de afinitate
Simt cum se infiripǎ indeaproape
între mine si moarte.

Ambivalenţă

                

Azi vând toate gandurile mele
de nelinişte afânate
Cu o duzină de speranţe
la borcan conservate.
Vreau sa-mi cheltui
sufletul pe endorfine
Căci n-am moştenit
cromozomul fericirii divine.


Vreau sã schimb nopţile cand vegetez
In nopţi in care invăţ să alung orice iluzie
Vreau in cinstea voastră sã toastez
Detaşată si fară sa sufăr de vreo amnezie.


Transferă in contul suferinţei mele
Măcar adevărul materializat in cuvinte
Dar făra a-l masca cu poante demodate si ieftine
Şi ai sa vezi cum mărturisirile noastre vor deveni adiacente.

Rabdare

Te privesc de multǎ vreme
Cum ai strǎbǎtut aleea şerpuitǎ
şi cum te-ai aşezat alene
Pe-o bǎncuțǎ prǎfuitǎ.

Eşti micuțǎ, inocentǎ şi frumoasǎ
Fruntea-ți plânge de cǎldurǎ
Eşti o purǎ arhitecturǎ
Tu, miresicǎ maiestoasǎ.

Îmi zâmbeşti cam incomod
Ce te tot grǎbeşti sǎ creşti?
O sǎ dai cândva de acel nod
Al firului ce rǎsuceşti pe deşti.

Mai viseazaǎ, mai cântǎ
Mai învațǎ şi ascultǎ
O sǎ suspini nopți îndelungi
Şi-o sǎ-ți fie greu s-alungi
zâmbete ce te vor face sǎ plangi.