Bronz de toamna

Lenevea sub soare verdeața asta toatǎ
şi-mpraştia arome d-aici pânǎ la poartǎ.
lenevea acolo şi-al meu suflet rǎtǎcit,
lenevea de ceasuri bune pânǎ a amorțit.

Ademenit de luminǎ, stǎ sub razele fierbinți
sperând cǎ se va topi ghețarul plin de suferinți,
dar niciun firişor de fisurǎ nu se zǎreşte,
cǎci nicio firimiturǎ de scânteie nu mocneşte.
Ştii, ți-ar fi mult chiar uşor cǎtre soare sǎ zbori,
dar nici aripi n-ai, nici vise, eşti doar un decor.

Ți se pare cǎ eşti în mijlocul furtunii,
cǎ te înghite pustiul amǎrǎciunii?
Eu vǎd doar curcubee, flori şi zburǎtoare
şi-o gâlmǎ de noroi bronzându-se la soare…