vineri, 23 octombrie 2015

Temǎ



Am talent sǎ te descriu
chiar şi dacǎ nu exişti,
în mintea mea eşti în sicriu
şi nu te las sǎ te mai mişti.

Am înțepat cu bolduri
pleoapele ochilori tǎi
ş-am adormit pe gânduri,
cum sǎ te car eu peste vǎi.

Cântǎreşti un infinit
de pǎcate şi de şoapte
şi mai eşti şi-ncǎrunțit,
nu vreau sǎ te vǎd la noapte.

Dacǎ te rog sǎ mǎ ajuți
şi sǎ suferi cum doresc,
mǎ tem c-o sǎ poti sǎ-mi muți
tot ce în mine eu clǎdesc.

Parcǎ nu vreau sǎ trǎiesc
într-o astfel de problema.
Nu ştiu dacǎ-i omenesc,
dar ți-o las ție ca temǎ.

joi, 22 octombrie 2015

Din confesiunile iubirii. Confesiunea I



Voi nu mi-ați dat vreodatǎ

o şansǎ realǎ, ştiți bine!

Sǎ nu vǎ mirați de-ndatǎ

ce veți rǎmâne fǎrǎ sine!



Unul m-a alungat de fricǎ,

de tristețe şi de prost.

Celǎlalt s-a dus dupǎ ispitǎ

ş-apoi, s-a pus la adǎpost.



Întrebare




În ce curent

ambivalent,

aparent

din Univers,

te-ai gândit sǎ încadrezi

ultimul vers

de îl tastezi?






miercuri, 21 octombrie 2015

Metamorfozǎ











Sunt plǎmǎditǎ prin tine
şi mǎ-nşir în amǎnunte,
n-am pe nimeni sǎ m-aline
când îmi cresc fire cǎrunte.

Stau culcata şi-mi curg lacrimi
de-o nebǎnuitǎ jale.
Am mai fost atât de intimi,
timpule, ce curgi agale?

M-am ridicat ca sǎ rǎmân
creanga aceea de mai sus
şi liniştea pe care-o amân
si vorbele de ți le-am spus.

Dar mai doresc sǎ poposesc
încǎ un moment prin ceațǎ
înainte sǎ-ndrǎznesc
sǎ încep o noua viațǎ.



Sunt o ramurǎ posacǎ,
înverzesc la întuneric,
coaja mea este o mascǎ,
serul meu este eteric.

Mǎ mişc în cicluri lent şi ferm
şi mǎ substrag din empirism,
cresc omizi în al meu stern,
mǎ convertesc la elitism.

Bag de seamǎ cum din piept
mi se-nalțǎ zburǎtoare.
Una s-a lovit de sept
când strǎnut din întâmplare.

Şi cum ațipesc tǎcut,
privind miile de stele,
mǎ trezesc cǎ am fǎcut
în sfârşit primele mere.

De-ar fi Luna mai aproape
şi Pǎmântul mai turtit
unde oare ar mai încape
sufletul cel osândit ?

S-ar preface în minute?
S-ar dezintegra-n abis?
S-ar întoarce la-ncepute
pǎcate din paradis?






luni, 19 octombrie 2015

Curaj latent


Într-un pastel, ghemuitǎ sub gorun
stau şi mǎ gândesc la tine 
şi îmi doresc sǎ îți propun 
sǎ te întâlneşti cu mine.

Îți voi dilua opacul
care ți se varsǎ-n suflet, 
îți voi înțepa cu acul
întunericul din cuget.

Îți voi sechestra teama
care te-a umplut de vinǎ;
te voi încǎlzi iarna
cu dorul care mǎ animǎ.

Te voi învǎța sǎ miroşi florile
pe care le-ai strivit cu nepǎsare
şi te voi sǎruta sub ploile
unde viața din tine tresare.

Voi traversa orice miraj,
orice ocean şi orice tartar,
voi sfǎrâma orice aliaj,
s-aduc la mal un solitar.

Şi-acum cǎ mi-am expus curajul
Te voi întreba şoptit:
Crezi cǎ merita deranjul?
Ce-i în tine de iubit?



vineri, 16 octombrie 2015

Octombrie


 














Este octombrie
şi încep a mǎ predispune
sǎ revin la iubiri postume.
Este octombrie
adicǎ încǎ o inflexiune
dintr-o anume promisiune.

Este octombrie
În tabloul pe care ți l-am pictat,
dar tu probabil cǎ l-ai uitat.

Este octombrie
Când mi te-am imaginat laviu
în acel peisaj alǎmiu.
Este octombrie
în glastra mea de pe pervaz,
pe care se reflecta nişte rǎgaz.

Este octombrie
şi-n tot ceea ce ne-am spus,
am mai inventat un pol opus.

Este octombrie
când frunzele ma-ngroapǎ abuziv
şi inspir aer disolutiv.
Este octombrie
când te aştept în ploaie
şi când te aştern apoi pe-o foaie.

Este octombrie,
dar noi nu ne-am iubit şi restul
ca sǎ-ți înțeleg acum gestul.