miercuri, 25 noiembrie 2015

Timpului



In mijlocul bucuriei,
m-am trezit de fapt c-asist
la sfârsitul copilǎriei
cu un zâmbet larg si trist.

Când umbrele brațelor tale
mǎ invitau sǎ le citesc,
eu îmi inventam o cale
ca de mâine sǎ le-opresc.

Captivǎ în pustiul tǎu
am învǎțat sǎ numǎr;
ți-am vǎzut zâmbetul cealǎu
când m-ai apǎsat pe umǎr.

Purtai în picioare marea
şi-aveai chipul bunului,
dar ți-am citit nepǎsarea
din gesturile pendulului.

Am spart borcanul cu gem
când te-am auzit vestind,
cǎ nu se vede niciun ren
zburând pe geamul aburind.

Şi joaca dintr-o datǎ toatǎ
a început sǎ înceteze,
culoarea sǎ fie matǎ
şi mama sǎ ofteze.

Simțind acum cǎ îmi înoatǎ
sufletul în ipoteze
şi pǎdurea fermecatǎ
cǎ vrea sǎ se dezmembreze,

m-am dat  încet de-a dura
peste firele de iarbǎ
şi-am mâncat toatǎ glazura
şi-am iscat o mare zarvǎ.

Şi mi-am propus sǎ te amân
pânǎ e gata brodatǎ,
liniştea unde rǎmân
copilul cel de altǎdatǎ.

luni, 9 noiembrie 2015

dorului




Țes în minte începuturi
ale unor deziluzii.
Sǎ le schimb în aşternuturi
sau sǎ-mi împletesc perfuzii?

Dorul nu se mai sfârşeşte,
mǎ sufocǎ frunzişul crud
şi-l blestem cǎ se-adânceşte,
fǎrǎ sǎ pot sa îl aud.


Eu sunt doar un abanos,
țǎrmul cerului îl caut
în desişul-ntunecos
mǎ prefac cǎ te aplaud.

M-ai sǎrǎcit de bucuria
de a hrǎni tot ce iubeam
în timp ce tu lucrai cu ziua
pentru tine şi-al tǎu neam.

Te gândeşti c-ai ricoşat
dintr-o simplǎ întâmplare,
dar tu de fapt te-ai cocoşat
şi m-ai țintit dintr-o eroare.

Sunt şi eu o particicǎ
din dorul cel nemǎrginit
şi-am vrea eu şi–a ta alicǎ
sǎ vezi cât am ruginit.


Nu ştiu daca suspin
dacǎ plâng sau dacǎ mor
acum cunosc un alt chin
în care sunt şi surd şi chior.

Între ultimele douǎ
bǎtǎi de inimi rǎmase
mi-amintesc doar cum plouǎ
şi cum m-ajung din urmǎ-angoase.

Cǎprioara cu ochi limpezi,
mǎ mistuie când o zǎresc
şi uit de muşchii ei fragezi
şi-i uit pe toți cei ce-i hrǎnesc.

Şi-acum arma de pe umǎr,
îndrǎznesc s-o odihnesc
sub bǎrbia-mi cât eu numǎr
secundele pânǎ sfârşesc.

Dar sub plapuma de muşchi,
un mǎnunchi de țepi compact,
îmi trimite moartea-n lotuşi
ş-inc-odatǎ într-un copac.