Azi

Azi petrec pânǎ la 3 dimineața

printre cuvinte fǎrǎ noimǎ rostite.

Azi am aruncat dulceața

şi florile din vazǎ ofilite.

Azi praful se aşterne peste trecut

şi prezentul mi se compune din rime.

Azi încerc sǎ nu te fi cunoscut,

deşi nu ştiu cum mǎ voi putea abține.

Azi e rândul tǎu sǎ mǎ derulezi în gând,

sǎ mǎ blestemi şi sǎ mǎ cerți,

cǎci dragostea ni se terminǎ curând

şi nu vei mai avea pe cine sǎ ierți.

Portret

Când te zăreşti în vreo oglindă,
priveşti un vârstnic clandestin,
dar anii tăi nu se perindă
sub zâmbetul adolescentin.

Cand simţi ca timpul te proclamă
doar un efemer sub soare,
uiţi că ochii tăi mă cheamă
să îndrăznim o întamplare.

Îmi compui morale-n gând,
dar nu mi le mărturiseşti
şi laşi să-mi cadă rând pe rând,
lacrimi ce nu mi le plăteşti.

Nu mă ierţi, nu mă iubeşti,
dar nici nu vrei să mă răneşti.
N-am decât să mă prefac mare,
să te scufund în uitare.

Amintiri din era copacilor

Mi-amintesc cǎ timpul demult tǎcuse,
eram prigonit într-un rece etern
şi nu era coşmar, nu mi se pǎruse,
vântul sufla acum dinspre infern.

Mi-era frig şi frunzele-mi tremurau,
iar crengile în dansuri mi se legǎnau,
dar l-am lǎsat pe alizeu sǎ-şi facǎ de cap,
în timp ce mi-am sǎdit speranța cǎ scap

În fața mea, din cer cǎzuse o luminǎ,
ea mi-a lǎsat mama infirmǎ şi-i vǎd,
lǎsat sǎ zacǎ sub raze de luna plinǎ,
şi-acum trunchiul, dupǎ acel prǎpǎd.

Am fost abandonat într-o negurǎ,
când am vǎzut-o ciopârțitǎ, dar
ştiam cǎ are nevoie de cǎldurǎ,
omul nostru drag şi gospodar.

Locul pustiit de-a ei prezențǎ
era prea trist acum sǎ-l pot privi,
simțeam cǎ m-adâncesc în demențǎ,
când un musafir stufos se ivi.

Mǎ confundase c-un stejar de vizavi
ş-acum țopǎia de colo-colo,
pâna-ajuns la crengile-ți zglobii,
gâdilându-ți subrațele ici-colo.

Voia a ne pǎrǎsi pe-amândoi
De-ndatǎ ce şi-a zǎrit casa,
dar s-a speriat de un vulpoi
şi-atunci i-ai oferit scorbura ta.

Roşcovana începuse sǎ îmi placǎ,
Îi cerusem sǎ-ți dǎruiascǎ toporaşi
şi totul s-a transformat dintr-o datǎ,
când ne-au vizitat nişte fluturaşi.

Am devenit nebun de gelozie
când briza te-a mângâiat duios,
totul era o dulce frenezie,
dar amintirea acum e de prisos.

Suntem bǎtrâni, dar nu fǎrǎ viațǎ
Si-aşteptǎm cuminți sǎ ne sfârşim,
aşteptǎm sǎ ne prefacem ceațǎ,
aşteaptǎm pe veci sǎ ne iubim.

Fǎrǎ noimǎ

Tainic loc caut de odihnnǎ,
praf alb şi rece peste noi s-aşterne
capul meu pe pieptul tǎu – rutinǎ,
între noi s-anunțǎ pauze eterne.

Ceața de deasupra buzelor tale,
topeşte distanța dintre noi,
ne-avântǎm prin şoapte în lumi atemporale,
unde nu existǎ loc pentru-amnândoi.

Temerile noastre – ecou al suferințelor
apuse în uitare,
Iubirea – roua din petalele bujorilor,
Ce mǎ trezesc din visare.

Miasma lor dulce îmi îneacǎ spaima
şi zâmbetul tǎu cald rǎsare printre ei.
Din dorințǎ sǎ-i descoperim noima
aducem blasfemie dragostei.

Întâlnirea

Mă aştern pe nisip, privind la stele.
Cineva te-a chemat să treci pe la ele,
dar altcineva ţi-a cerut să te prefaci val
şi de asta, te aştept aici la mal.


Mai rătăcesc noaptea pe alei rotunde,
uitând că timpul trupul îmi pătrunde,
uitând că poposeşti prin gândurile mele
şi că doar te prefaci că-ţi pasă de ele.


Te-am compus din amintiri neîntâmplate,
cât tu mi-ai promis întâlniri nesperate.
Aş vrea să ne sfârşim o data în mare,
să aflu dacă eşti doar un val oarecare.

Bronz de toamna

Lenevea sub soare verdeața asta toatǎ
şi-mpraştia arome d-aici pânǎ la poartǎ.
lenevea acolo şi-al meu suflet rǎtǎcit,
lenevea de ceasuri bune pânǎ a amorțit.

Ademenit de luminǎ, stǎ sub razele fierbinți
sperând cǎ se va topi ghețarul plin de suferinți,
dar niciun firişor de fisurǎ nu se zǎreşte,
cǎci nicio firimiturǎ de scânteie nu mocneşte.
Ştii, ți-ar fi mult chiar uşor cǎtre soare sǎ zbori,
dar nici aripi n-ai, nici vise, eşti doar un decor.

Ți se pare cǎ eşti în mijlocul furtunii,
cǎ te înghite pustiul amǎrǎciunii?
Eu vǎd doar curcubee, flori şi zburǎtoare
şi-o gâlmǎ de noroi bronzându-se la soare…






   

Memento vivere

                         

 

                                                     















De multe ori stând la fereastrǎ
Incep sǎ ciugulesc fericire
Privind o lume prea contrastǎ
Şi bǎlǎcindu-mǎ in amintire.

Caut sǎ mǎ cuibǎresc în vid
Unde sǎ alchimizez cu gândul,
Acest neajuns demonic si fervid
Intr-un balsam sǎ-mi clǎtesc sufletul.

Şi mǎ trezesc frunzǎrind o carte
Unde gǎsesc cartografiat trecutul,
Savurez si mângâi blând ţesutul
Şi nu mǎ grǎbesc cǎci e departe…
al meu prezent doarme pe coate
şi sǎ sǎ mai certe nu poate.

Tânjesc dupa minciuni aleatorii,
Mi-au dispǎrut pe rand admiratorii
Şi stranie senzaţie de afinitate
Simt cum se infiripǎ indeaproape
între mine si moarte.