3 dimineața

Peste mobila din pin
mi s-a vǎrsat obsesia.
Am golit paharul cu vin
Şi am udat hortensia.

Ceasul e trei şi-un pic
când te aud la telefon.
Vream sǎ te declar tâmpit,
dar am rǎmas şi fǎrǎ ton.

Mi-am fǎcut o ceaşcǎ de ceai
cu infuzie de vise.
Nu-mi pasǎ dacǎ dormeai
ori de erai în culise.

Am fǎcut cum mi-ai cerut,
te uitasem definitiv,
dar ieri ție ți s-a pǎrut
cǎ mai existǎ un motiv.

Am încercat sǎ te alung,
dar m-ai fǎcut curioasǎ:
vreau sǎ ştiu cum pot s-ajung
ca tine de caraghioasǎ.

Extaz în doi

Înconjoarǎ-mǎ cu tine

şi-adu-mi o ceaşcǎ cu blândețe,
al meu tot îți aparține,

dezbracǎ-mǎ de inocențe.

Aratǎ-mi locuri neştiute din mine,

cheamǎ pǎdurea aproape de noi,

împacǎ-te cu mine şi cu tine

şi hai sǎ ne iubim sub ploi.

Toarnǎ-ți trupul peste-al meu

şi mǎ inspirǎ în pieptul tǎu ce arde.

Nu fii al dragostei ateu

şi din noi vino şi soarbe.

Cautǎ-ma în rǎsǎrit şi-n apus

şi gǎseşte-mǎ într-o amiazǎ.

Umple-mǎ de neştiut

şi pânǎ mor ține-mǎ treazǎ.

Ascunde-ne iubirea sub tei
şi las-o sǎ te inunde.

Gustǎ din otrava ei

şi dǎ-mi şi mie ce-ți rǎmâne.

Încearcǎ-mǎ cu-a ta tandrețe

şi stinge întunericul din lume.

Învie-ma prin munți şi piețe

şi continuǎ-ne în coliziune.

Azi

Azi petrec pânǎ la 3 dimineața

printre cuvinte fǎrǎ noimǎ rostite.

Azi am aruncat dulceața

şi florile din vazǎ ofilite.

Azi praful se aşterne peste trecut

şi prezentul mi se compune din rime.

Azi încerc sǎ nu te fi cunoscut,

deşi nu ştiu cum mǎ voi putea abține.

Azi e rândul tǎu sǎ mǎ derulezi în gând,

sǎ mǎ blestemi şi sǎ mǎ cerți,

cǎci dragostea ni se terminǎ curând

şi nu vei mai avea pe cine sǎ ierți.

Portret

Când te zăreşti în vreo oglindă,
priveşti un vârstnic clandestin,
dar anii tăi nu se perindă
sub zâmbetul adolescentin.

Cand simţi ca timpul te proclamă
doar un efemer sub soare,
uiţi că ochii tăi mă cheamă
să îndrăznim o întamplare.

Îmi compui morale-n gând,
dar nu mi le mărturiseşti
şi laşi să-mi cadă rând pe rând,
lacrimi ce nu mi le plăteşti.

Nu mă ierţi, nu mă iubeşti,
dar nici nu vrei să mă răneşti.
N-am decât să mă prefac mare,
să te scufund în uitare.

Amintiri din era copacilor

Mi-amintesc cǎ timpul demult tǎcuse,
eram prigonit într-un rece etern
şi nu era coşmar, nu mi se pǎruse,
vântul sufla acum dinspre infern.

Mi-era frig şi frunzele-mi tremurau,
iar crengile în dansuri mi se legǎnau,
dar l-am lǎsat pe alizeu sǎ-şi facǎ de cap,
în timp ce mi-am sǎdit speranța cǎ scap

În fața mea, din cer cǎzuse o luminǎ,
ea mi-a lǎsat mama infirmǎ şi-i vǎd,
lǎsat sǎ zacǎ sub raze de luna plinǎ,
şi-acum trunchiul, dupǎ acel prǎpǎd.

Am fost abandonat într-o negurǎ,
când am vǎzut-o ciopârțitǎ, dar
ştiam cǎ are nevoie de cǎldurǎ,
omul nostru drag şi gospodar.

Locul pustiit de-a ei prezențǎ
era prea trist acum sǎ-l pot privi,
simțeam cǎ m-adâncesc în demențǎ,
când un musafir stufos se ivi.

Mǎ confundase c-un stejar de vizavi
ş-acum țopǎia de colo-colo,
pâna-ajuns la crengile-ți zglobii,
gâdilându-ți subrațele ici-colo.

Voia a ne pǎrǎsi pe-amândoi
De-ndatǎ ce şi-a zǎrit casa,
dar s-a speriat de un vulpoi
şi-atunci i-ai oferit scorbura ta.

Roşcovana începuse sǎ îmi placǎ,
Îi cerusem sǎ-ți dǎruiascǎ toporaşi
şi totul s-a transformat dintr-o datǎ,
când ne-au vizitat nişte fluturaşi.

Am devenit nebun de gelozie
când briza te-a mângâiat duios,
totul era o dulce frenezie,
dar amintirea acum e de prisos.

Suntem bǎtrâni, dar nu fǎrǎ viațǎ
Si-aşteptǎm cuminți sǎ ne sfârşim,
aşteptǎm sǎ ne prefacem ceațǎ,
aşteaptǎm pe veci sǎ ne iubim.

Fǎrǎ noimǎ

Tainic loc caut de odihnnǎ,
praf alb şi rece peste noi s-aşterne
capul meu pe pieptul tǎu – rutinǎ,
între noi s-anunțǎ pauze eterne.

Ceața de deasupra buzelor tale,
topeşte distanța dintre noi,
ne-avântǎm prin şoapte în lumi atemporale,
unde nu existǎ loc pentru-amnândoi.

Temerile noastre – ecou al suferințelor
apuse în uitare,
Iubirea – roua din petalele bujorilor,
Ce mǎ trezesc din visare.

Miasma lor dulce îmi îneacǎ spaima
şi zâmbetul tǎu cald rǎsare printre ei.
Din dorințǎ sǎ-i descoperim noima
aducem blasfemie dragostei.

Întâlnirea

Mă aştern pe nisip, privind la stele.
Cineva te-a chemat să treci pe la ele,
dar altcineva ţi-a cerut să te prefaci val
şi de asta, te aştept aici la mal.


Mai rătăcesc noaptea pe alei rotunde,
uitând că timpul trupul îmi pătrunde,
uitând că poposeşti prin gândurile mele
şi că doar te prefaci că-ţi pasă de ele.


Te-am compus din amintiri neîntâmplate,
cât tu mi-ai promis întâlniri nesperate.
Aş vrea să ne sfârşim o data în mare,
să aflu dacă eşti doar un val oarecare.