Mi-amintesc cǎ timpul demult tǎcuse,
eram prigonit într-un rece etern
şi nu era coşmar, nu mi se pǎruse,
vântul sufla acum dinspre infern.
Mi-era frig şi frunzele-mi tremurau,
iar crengile în dansuri mi se legǎnau,
dar l-am lǎsat pe alizeu sǎ-şi facǎ de cap,
în timp ce mi-am sǎdit speranța cǎ scap
În fața mea, din cer cǎzuse o luminǎ,
ea mi-a lǎsat mama infirmǎ şi-i vǎd,
lǎsat sǎ zacǎ sub raze de luna plinǎ,
şi-acum trunchiul, dupǎ acel prǎpǎd.
Am fost abandonat într-o negurǎ,
când am vǎzut-o ciopârțitǎ, dar
ştiam cǎ are nevoie de cǎldurǎ,
omul nostru drag şi gospodar.
Locul pustiit de-a ei prezențǎ
era prea trist acum sǎ-l pot privi,
simțeam cǎ m-adâncesc în demențǎ,
când un musafir stufos se ivi.
Mǎ confundase c-un stejar de vizavi
ş-acum țopǎia de colo-colo,
pâna-ajuns la crengile-ți zglobii,
gâdilându-ți subrațele ici-colo.
Voia a ne pǎrǎsi pe-amândoi
De-ndatǎ ce şi-a zǎrit casa,
dar s-a speriat de un vulpoi
şi-atunci i-ai oferit scorbura ta.
Roşcovana începuse sǎ îmi placǎ,
Îi cerusem sǎ-ți dǎruiascǎ toporaşi
şi totul s-a transformat dintr-o datǎ,
când ne-au vizitat nişte fluturaşi.
Am devenit nebun de gelozie
când briza te-a mângâiat duios,
totul era o dulce frenezie,
dar amintirea acum e de prisos.
Suntem bǎtrâni, dar nu fǎrǎ viațǎ
Si-aşteptǎm cuminți sǎ ne sfârşim,
aşteptǎm sǎ ne prefacem ceațǎ,
aşteaptǎm pe veci sǎ ne iubim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu