miercuri, 14 septembrie 2016

Sentimente euclidiene





Ne-am nǎscut puncte
monocrome şi defuncte,
douǎ neconfundate urme,
dar cu vise şi cu nume

într-o clasǎ sǎrǎcitǎ 
pe o tablǎ murdǎritǎ 
de idei şi mǎzgâleli, 
rǎmase din pauza de ieri. 

Te-am iubit atât de mult… 
atât cât poate iubi un punct 
şi m-am rugat de toți, ca o nebunǎ, 
"desenați-mi vǎ implor, o mânǎ!" 

Sǎ mǎ pot târî pânǎ la tine 
sǎ te concep mai mult decât pe mine,
sǎ îți iubesc mai îndeaproape toate 
defectele tale, toate! 

Nimeni nu m-a ascultat… 
Doar un copil s-a apucat 
sǎ uneascǎ printr-un segment de dreaptǎ 
existența mea cea stearpǎ 

cu existența ta şi-apoi 
studiind nu ştiu ce foi, 
am devenit cea mai perfectǎ razǎ 
al celui mai perfect cerc de pe tablǎ. 

Şi-am putut apoi sǎ ştiu 
cum se simte când eşti viu 
şi ah, câte aş mai fi scris 
dacǎ totul n-ar fi fost numai un vis! 

Ş-apoi când m-am trezit te-am întrebat:
"Dar tu pe mine nu m-ai visat?"
şi înainte sǎ îmi raspunzi la întrebare
ne-a unit o razǎ reflectatǎ pe tablǎ de soare!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu