dorului

Țes în minte începuturi
ale unor deziluzii.
Sǎ le schimb în aşternuturi
sau sǎ-mi împletesc perfuzii?

Dorul nu se mai sfârşeşte,
mǎ sufocǎ frunzişul crud
şi-l blestem cǎ se-adânceşte,
fǎrǎ sǎ pot sa îl aud.
…

Eu sunt doar un abanos,
țǎrmul cerului îl caut
în desişul-ntunecos
mǎ prefac cǎ te aplaud.

M-ai sǎrǎcit de bucuria
de a hrǎni tot ce iubeam
în timp ce tu lucrai cu ziua
pentru tine şi-al tǎu neam.

Te gândeşti c-ai ricoşat
dintr-o simplǎ întâmplare,
dar tu de fapt te-ai cocoşat
şi m-ai țintit dintr-o eroare.

Sunt şi eu o particicǎ
din dorul cel nemǎrginit
şi-am vrea eu şi–a ta alicǎ
sǎ vezi cât am ruginit.
…

Nu ştiu daca suspin
dacǎ plâng sau dacǎ mor
acum cunosc un alt chin
în care sunt şi surd şi chior.

Între ultimele douǎ
bǎtǎi de inimi rǎmase
mi-amintesc doar cum plouǎ
şi cum m-ajung din urmǎ-angoase.

Cǎprioara cu ochi limpezi,
mǎ mistuie când o zǎresc
şi uit de muşchii ei fragezi
şi-i uit pe toți cei ce-i hrǎnesc.

Şi-acum arma de pe umǎr,
îndrǎznesc s-o odihnesc
sub bǎrbia-mi cât eu numǎr
secundele pânǎ sfârşesc.

Dar sub plapuma de muşchi,
un mǎnunchi de țepi compact,
îmi trimite moartea-n lotuşi
ş-inc-odatǎ într-un copac.