In mijlocul bucuriei,
m-am trezit de fapt c-asist
la sfârsitul copilǎriei
cu un zâmbet larg si trist.
Când umbrele brațelor tale
mǎ invitau sǎ le citesc,
eu îmi inventam o cale
ca de mâine sǎ le-opresc.
Captivǎ în pustiul tǎu
am învǎțat sǎ numǎr;
ți-am vǎzut zâmbetul cealǎu
când m-ai apǎsat pe umǎr.
Purtai în picioare marea
şi-aveai chipul bunului,
dar ți-am citit nepǎsarea
din gesturile pendulului.
Am spart borcanul cu gem
când te-am auzit vestind,
cǎ nu se vede niciun ren
zburând pe geamul aburind.
Şi joaca dintr-o datǎ toatǎ
a început sǎ înceteze,
culoarea sǎ fie matǎ
şi mama sǎ ofteze.
Simțind acum cǎ îmi înoatǎ
sufletul în ipoteze
şi pǎdurea fermecatǎ
cǎ vrea sǎ se dezmembreze,
m-am dat încet de-a dura
peste firele de iarbǎ
şi-am mâncat toatǎ glazura
şi-am iscat o mare zarvǎ.
Şi mi-am propus sǎ te amân
pânǎ e gata brodatǎ,
liniştea unde rǎmân
copilul cel de altǎdatǎ.
Foarte frumos
RăspundețiȘtergere